News Flash:

Start perfect! Simona Halep joaca la Shenzen a 15-a finala WTA a carierei!

10 Ianuarie 2015
784 Vizualizari | 0 Comentarii
Simona Halep
Simona Halep s-a calificat în finala de la Shenzhen dupa victoria de vineri dimineata, scor 6-2, 6-3 cu Saisai Zheng. Chinezoaica o eliminase în turul inaugural pe Alexandra Dulgheru si ajunsese pâna în penultimul act câstigând fiecare meci în trei seturi. Asiatica în vârsta de 20 de ani, ocupanta a locului 97 WTA, a pus probleme în startul partidei, când a reusit sa se mentina destul de bine în schimburile lungi.

Simona a luat initiativa, a impus ritmul, iar apoi s-a ajuns rapid la 5-1. Când a servit pentru set, Halep a comis doua duble greseli la rând si i-a permis lui Zheng sa mai ia un game. La 5-2, chinezoaica a plecat la vestiare, pret de câteva minute, pentru a primi îngrijiri medicale. Durerile la spate au parut sa fi disparut dupa aceea pentru Zheng, care în pofida pierderii setului cu 2-6, a jucat mult mai bine în actul secund. Ocupanta locului 97 WTA a fost prima care a reusit break-ul, si chiar daca l-a cedat imediat înapoi, a reusit sa mentina echilibrul pâna la 3-3. Simona si-a adjudecat urmatoarele 3 game-uri, toate foarte disputate, si odata cu ele si partida. Prin succesul cu 6-2, 6-3, Simona s-a calificat în ultimul act, la chiar turneul de debut din acest sezon. Este pentru a 15-a oara în cariera când Halep va juca o finala în circuitul WTA, iar pâna acum bilantul este de 8 titluri si 6 înfrângeri. Românca a vorbit imediat dupa si a tinut sa le multumeasca din nou spectatorilor asiatici care au fost lînga ea, însa a vorbit si de planurile sale de viitor neuitand de Turneul Campioanelor.

Citeste si: A doua VICTORIE pentru Simona Halep in acest an

"Sunt foarte mandra de mine si sînt foarte fericita. Am un start foarte bun de sezon. N-am jucat la nivel maxim, dar o parte din public a fost de partea mea si le multumesc spectatorilor. Astept spectatorii sa vina si la finala. Le multumesc foarte mult ca au fost alaturi de mine. Mi-as dori ca în acest an sa ajung din nou la Singapore (n.r. unde se desfasoara Turneul Campioanelor) si vreau sa ma testez si sa vad cat de buna sunt în acest sezon. Cel mai important e sa ma bucur de tenis", a spus Halep la sfarsitul meciului.

Rezultat neasteptat in finala

Rezultat total neasteptat în cea de-a doua semifinala de la Shenzhen. Favorita numarul 2, Petra Kvitova, a cedat în doua seturi în fata revelatiei Timea Bacsinszky. Cu toate ca parea ca organizatorii turneului din China vor avea parte de o finala de vis, între primele doua favorite ale turneului, Simona Halep si Petra Kvitova, sportiva din Cehia nu a reusit sa obtina accesul în ultimul act.
Campioana de la Wimbledon a fost depasita net în startul partidei de Bacsinszky. Ea condus cu 5-2 dupa doar 20 de minute si a servit pentru câstigarea actului.  Kvitova a avut o revenire palida - s-a apropiat la 5-4, a salvat în total 5 mingi de set, însa pâna la urma a cedat actul inagural. În setul secund, Kvitova a avut 3 mingi de break, niciuna fructificata, si si-a cedat serviciul la singura oportunitate avuta de adversara sa. Aflata la prima întâlnire cu ocupanta locului 4 WTA, Bacsinszky s-a impus cu 6-4, 6-4 si s-a calificat în marea finala de la Shenzhen. Elvetianca (47 WTA) o va întâlni în partida decisiva pentru primul titlu al anului pe Simona Halep, într-o partida programata sâmbata dimineata, la ora 07.00.

Citeste si: Premiu important pentru Simona Halep

Singura întâlnire directa dintre Simona si adversara sa din finala de sâmbata a avut loc într-un turneu ITF, la Torhout în Belgia, în 2010. La acea vreme, niciuna dintre ele nu era prezenta în Top 50, iar Halep s-a impus cu 6-1 si 6-3. "Am jucat o singura data cu ea si stiu ca este o adversara foarte dificila. Va trebui sa joc un tenis bun cu ea. Sper ca publicul sa se bucure de o finala frumoasa si sa fie alaturi de mine", a spus Timea Bacsinszky la finalul meciului din semifinale, cu Kvitova.

Citeste si: Simona Halep o provoaca din nou pe Selena Williams
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

simona halep tenis petra kvitova turneu finala
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1384 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013589 (s)