News Flash:

SURPRIZA! CSMS isi face lot de cupele europene! Iesenii au mai luat un jucator de top

29 Iulie 2015
1013 Vizualizari | 1 Comentarii
CSMS Iasi continua sa se întareasca. Presedintele Florin Prunea a ajuns la un acord cu conducerea clubului nigerian Bayelsa United pentru împrumutul atacantului Gomo Onduku. Jucatorul nigerian a evoluat si în sezonul trecut în Copou, fiind adus în turul campionatului de catre fostul antrenor Ionut Chirila.

"În mare, lucrurile sunt clare. Am ajuns la un acord cu clubul Bayelsa pentru împrumutul lui Gomo Onduku pentru un sezon. Mai sunt doar câteva aspecte de pus la punct, sper sa nu apara probleme. Asteptam ca Onduku sa-si ia viza", a declarat presedintele executiv Florin Prunea. Seful executivului iesean considera ca locul secund ocupat în prezent de gruparea ieseana nu este întâmplator si pune evolutiile bune ale echipei pe seama omogenitatii lotului. "Deocamdata este prematur sa vorbim de clasament, dar evident ca ne bucura pozitia pe care suntem acum. Chiar daca înca nu jucam la suta la suta din potential, consider ca avem un plus fata de alte echipe în ceea ce priveste omogenitatea. Am pastrat nucleul de jucatori din sezonul trecut, am facut putine schimbari în echipa si acest lucru conteaza foarte mult. Este foarte bine ca am pornit cu dreptul, dar cred ca se poate si mai mult de atât", a mai spus Florin Prunea.

Echipa pleaca cu trei zile mai devreme la Severin

Pentru ca jucatorii sa nu acuze oboseala drumului, oficialii din Copou au decis sa fac deplasarea la Turnu Severin cu trei zile mai devreme. Astfel, delegatia ieseana va pleca din Iasi catre Bucuresti cu avionul, miercuri dimineata, iar de acolo îsi va continua deplasarea spre Severin cu autocarul. "Avem un drum lung pâna la Severin si nu vrem sa mai patim ca în finalul sezonului trecut, când am pierdut acolo cu 5-2. Echipa va pleca din Iasi înca de miercuri, pentru a nu resimti oboseala", a punctat presedintele Prunea.

Mijlocasul iesenilor, Stefan Grigorie, a declarat ca gruparea din Copou poate obtine cel putin un punct la Severin. "Vom avea o deplasare grea, cu o echipa care are o buna posesie a mingii. Mergem increzatori sa scoatem un rezultat pozitiv. Trebuie sa mergem pe aceeasi linie, iar daca vom da totul pe teren si daca vom limita spatiile catre poarta noastra cu siguranta ne vom intoarce cu un rezultat pozitiv", a declarat si jucatorul Stefan Grigorie. Acesta a adaugat ca obiectivul sau si al echipei este un loc cat mai sus in clasament la finalul sezonului: "Nu vrem sa mai avem emotiile de anul trecut, e dificil, e o presiune in plus sa joci cu sabia desupra capului. E important sa luam fiecare meci si sa incercam sa-l castigam. Cand incepi bine campionatul, poti termina la fel de bine. Obiectivul este salvarea de la retrogradare. Sa ne salvam mai devreme, iar apoi usor-usor, cu noroc si cu ajutorul altor rezultate, sa ne clasam cat mai sus. Important este sa ramanem concentrati pe fiecare joc pentru a nu avea surprize".

Ieseni cu suflet mare! Doneaza o suma de bani pentru un sportiv iesean

Fotbalistii echipei CSMS Iasi s-au alaturat unei campanii umanitare de sustinere a unui sportiv iesean. În vârsta de 38 de ani, Ludovic Vieru, sportiv care practica alergare montana, a fost diagnosticat cu “Multi Infection Syndrom”, o afectiune care se trateaza exclusiv la o clinica specializata din Germania. Elevii lui Nicolo Napoli au decis sa doneze o suma de bani si sa scoata la licitatie un tricou cu semnaturile tuturor jucatorilor, banii obtinuti urmând a fi dati sportivului.

„Am fost extrem de impresionati de problema cu care se confrunta Ludovic Vieru. Suntem alaturi de el si astazi (n.r. - marti), în vestiar, am decis sa strângem o suma de bani pentru a-l ajuta sa se trateze. De asemenea, vrem sa scoatem la licitatie un tricou cu toate semnaturile jucatorilor, iar banii primiti sa-i donam tot acestui sportiv al Iasului. Ludovic era un om puternic, care a urcat pe cele mai înalte vârfuri din lume si acum se confrunta cu aceasta problema. Suntem alaturi de el si speram sa se faca bine cât mai repede“, a declarat capitanul echipei CSMS Iasi, Ionut Voicu.
Ludovic Vieru practica alergare montana si numai anul acesta are trei titluri nationale. În cariera sa, sportivul de 38 de ani a urcat pe Kilimanjaro, Mont Blanc, Elbrus, Damavand, Kazbegy si multe alte vârfuri. Acum urmeaza un tratament de minim 3 saptamâni, care îl costa cel putin 2.000 de euro saptamânal. Acestor bani li se adauga alti 2.000 de euro, la terminarea tratamentului, pentru analize. În cazul în care rezultatele vor fi pozitive, Ludovic va continua tratamentul în România, iar daca nu, va mai ramâne în Germania pentru alte 6-8 saptamâni. Toti cei care pot si vor sa îl ajute pe Ludovic Vieru o pot face donând în conturile de mai jos:

Banca Transilvania
euro: RO98BTRLEURCRT00E2635501
lei: RO39BTRL02401201E26355XX
sau la orice filiala a Bancii Transilvania, fiind nevoie doar de numele lui: Ludovic Iulian Vieru (nascut 1 ianuarie, 1977).
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

csms iasi ionut voicu florin prunea gomo onduku fotbal liga i
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

Dana  | #1519
Aveţi potenţialul necesar pentru a face ceva special, chiar extraordinar, cu viaţa voastră – ceva ce nimeni altcineva nu poate să facă. Asta scrie celebrul Brian Tracy în cartea ”Succesul în viață”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email: dana_tweety2002@yahoo.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1165 (s) | 34 queries | Mysql time :0.018016 (s)