Actualitate

In numele statului

Publicat: 21 ian. 2001
_____ Vizualizări 0 Comentarii
In numele statului
a:3:{s:7:"site_id";i:1;s:6:"old_id";i:19179;s:8:"site_url";s:10:"www.bzi.ro";}

Actuala Putere pare a avea un cui impotriva privatizarii, in ultimele luni fiind luate doua masuri cu implicatii majore in ceea ce priveste acest proces. Prima dintre ele a constat in acea blocada a privatizarii, instituita inainte de alegerile generale, cu largul concurs al fostilor parteneri ai taranistilor, abandonati pe ultima suta de metri. Chiar daca ritmul privatizarilor intr-un sfarsit de an nu era cine stie ce, blocada privatizarii putea avea ca efect mai multe actiuni in instanta, iar cel care trebuia sa scoata banii din buzunar era statul roman, prin institutia pe care o supervizeaza, respectiv defunctul Fond al Proprietatii de Stat. La Iasi, conducerea institutiei astepta anul trecut chiar cu nerabdare o actionare in instanta a Fondului, pe motivul opririi semnarii contractelor de vanzare-cumparare, fiind poate unul din ultimele reprosuri pe care fosta putere le-ar fi putut face noilor guvernanti.
Dupa instalarea in functia de ministru al Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului, Ovidiu Musetescu a purces la restructurare, necesara si suficienta, dar nu din perspectiva in care ea a fost abordata de catre noul sef al privatizarii din Romania. Dupa restructurare, al doilea pas facut a fost modificarea strategiei in ceea ce priveste clauzele din contractele de privatizare. Astfel, vor fi introduse clauze care sa oblige cumparatorul sa pastreze obiectul de activitate pentru o perioada de cinci ani de la semnarea contractului, care sa fixeze un plafon maxim (in functie de situatia fiecarei societati) pentru disponibilizarile colective ce se pot face. In fine, noul ministru a mai introdus o serie de conditii in ceea ce priveste programele de investitii asumate de cumparatori, nerealizarea acestora ducand la penalizari usturatoare. Toate ar fi bune si frumoase daca aplicarea clauzelor s-ar face din acest moment. Ideea ministrului a mers mai departe, urmand ca ultimele sale hotarari sa fie aplicate retroactiv. Cu alte cuvinte, toate contractele semnate in ultima vreme vor trebui modificate, clauzele schimbate, situatia analizata etc. Cu „armata” de functionari pe care o detine, APAPS se va descurca, fara indoiala, si cu analizarea contractelor deja incheiate si cu privatizarile promise intr-un ritm cu mult mai ridicat decat in epoca taranista. Ministrul Musetescu a luat si, totusi, nu a luat in calcul varianta potrivit caruia APAPS poate deveni o prada foarte usoara pentru investitorii revoltati, care vor actiona institutia in instanta si vor solicita daune pentru nerespectarea contractelor semnate. O semnatura pe un contract de privatizare, chiar daca difera de la o legislatura la alta, este insotita si de o stampila a institutiei, care in mod normal ar trebui respectata.
Tot acest cadru se constituie intr-o premisa pentru o epoca a proceselor in care APAPS va fi implicat. Daca decizia aplicarii retroactive a masurilor propuse de Musetescu va fi adoptata, este posibil ca privatizarea sa cada pe cel de-al doilea plan, prioritara fiind rezolvarea situatiei legate de eventualele procese. Totul facut in numele statului, in cel mai deplin spirit balcanic.
Mihai ANDREI

Adauga un comentariu