News Flash:

Tenis

Tecau a pierdut finala de dublu mixt la Australian Open. A patra finala de Grand Slam pierduta de roman

26 Ianuarie 2014
648 Vizualizari | 0 Comentarii
 Tenismanul român Horia Tecău şi partenera sa, indianca Sania Mirza, au pierdut finala probei de dublu mixt din cadrul Openului Australiei, fiind învinşi în două seturi, 6-3, 6-2, de perechea canadiano-franceză Daniel Nestor/Kristina Mladenovic, duminică la Melbourne.

Tecău şi Mirza, favoriţii nr. 6 ai probei, au fost recompensaţi cu un cec în 67.750 dolari australieni pentru participarea la această competiţie. 

Jucătorul român a ratat astfel ocazia de a-şi trece în palmares al doilea său titlu la dublu mixt în turneul de la Antipozi, după cel cucerit în 2012, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands. Sania Mirza a înregistrat două succese la dublu mixt în turneele de Mare Şlem, obţinute în 2009 la Australian Open şi în 2012 la Roland Garros, ambele alături de compatriotul său Mahesh Bhupathi. 

Horia Tecău a mai făcut pereche cu Sania Mirza la două turnee de Grand Slam, anul trecut, pierzând în primul tur la US Open, după ce ajunseseră până în sferturi la Wimbledon, unde au fost eliminaţi chiar de perechea Mladenovic/Nestor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

sania mirza
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1582 (s) | 25 queries | Mysql time :0.016857 (s)