News Flash:

Ciclism

Turul Italiei va avea startul la Napoli si sosirea la Brescia

2 Ianuarie 2013
713 Vizualizari | 0 Comentarii
Viitoarea ediţie a Turului ciclist al Italiei va lua Marele Start de la Napoli, în sud, pe 4 mai, urmând să sosească în etapa finală la Brescia, în nord, pe 26 mai, după un traseu de circa 3.400 kilometri, dezvăluit duminică la Milano, patria La Gazzetta dello Sport, ziarul iniţiator şi organizator de peste un secol al cursei.

Giro, al doilea mare tur al calendarului, după Turul Franţei, aflat, însă, anul acesta la mare luptă pentru această poziţie cu Vuelta, locul secund fiind păstrat mai mult din tradiţie, va acorda din nou un loc important contratimpului, specialitatea britanicului Bradley Wiggins (învingător al Turului Franţei 2012, care a avut peste 100 km în probe cu efort solitar), astfel că organizatorii speră în participarea acestuia.

Pe de altă parte, Galibier, vârful francez care a inaugurat, în Le Tour, cu peste 100 de ani în urmă căţărările la mare altitudine, va fi escaladat în Giro pe versantul nord, cel mai dificil, fiind una din marile dificultăţi ale cursei, pe 19 mai, cu o săptămână înainte de final.

În preziua sosirii finale, cursa va urca pe Tre Cime di Lavaredo, una dintre ascensiunile legendare ale Giro în anii 1960-1970, după o altă porţie zdravănă de căţărare, cu o zi înainte, pe Gavia şi Stelvio.

În ce priveşte contratimpul, sunt prevăzuţi aproape 75 km în etape individuale, între care una în escaladă, precum şi un contracronometru pe echipe pe Insula Ischia, a doua zi de la debutul cursei. AGERPRES

brescia galibier insula ischia
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1788 (s) | 34 queries | Mysql time :0.033835 (s)