News Flash:

Un fotbalist roman a declansat in Franta un scandal international

7 Februarie 2014
1216 Vizualizari | 0 Comentarii
Dan Nistor
• O declaratie data de mijlocasul Dan Nistor despre faptul ca romanii sunt discriminati in Franta a declansat un scandal international • Cand si-a dat seama de amploarea pe care a luat-o acest scandal, Dan Nistor a facut un pas inapoi si si-a cerut scuze pentru declaratii

Fotbalistul roman Dan Nistor a declansat un scandal international. În urma cu trei zile, mijlocasul de 25 de ani declara ca nu mai vrea sa se întoarca la Evian, ci va încerca sa-si gaseasca o alta echipa din vara, acuzând faptul ca nu i se dau sanse sa joace la clubul din Ligue 1.

"Ma bucur ca am plecat. Cele sase luni în Franta mi-au lasat un gust amar, au fost cele mai negre din viata mea. Nu mi s-a dat nicio sansa sa joc, din cauza ca sunt român. Daca eram strain, poate îmi dadeau sanse. Ma bucur ca m-am întors la echipa care m-a aruncat la nationala. Si sper ca din vara sa merg la alta echipa”, declarase Nistor în aeroport, înainte de plecarea în cantonament cu Pandurii. Faptul ca vorbele sale au ajuns în presa din Franta si, deci, si la urechile celor de la Evian, l-a facut pe Nistor sa-si reconsidere pozitia si sa dea o declaratie în care sa-si ceara scuze. De altfel, declaratiile mijlocasului l-au înfuriat si pe Ladislau Boloni, care le-a antrenat pe Nancy, Rennes, Monaco si Lens în fotbalul francez. "Niciun antrenor nu scoate din echipa jucatorul care se încadreaza în planul tactic, care da goluri, care ajuta echipa. Adica cei de la Evian nu stiau ce nationalitate are Nistor, atunci când l-au transferat? E foarte usor sa vii acum, dupa ce n-ai reusit acolo, si sa zici: «Vezi, Doamne, la Evian era un antrenor nationalist, care avea ceva cu românii. E enervanta atitudinea acestui baiat. Daca Nistor zice ca n-a jucat, fiindca e român, atunci Chiriches cum s-a impus la Tottenham? Sau Viorel Moldovan, care a lasat o impresie excelenta în Franta, cât a evoluat acolo? Sa recunoasca sincer ca n-a facut fata! Nistor trebuie sa-si corecteze atitudinea, în loc sa dea vina pe altii", a declarat Boloni pentru stiridesport.ro.

Cand si-a dat seama de amploarea pe care a luat-o acest scandal, mijlocasul lui Evian, împrumutat la Pandurii Târgu Jiu pâna la vara, Dan Nistor, a tinut sa-si ceara scuze pe site-ul oficial al clubului gorjean pentru declaratiile date în urma cu câteva zile, prin care insinua ca nu a fost folosit la formatia franceza din cauza ca este român. "Referitor la declaratiile care au aparut în presa, vreau sa spun ca am fost înteles gresit. Nu m-am referit la faptul ca antrenorul nu ma baga în teren, pentru ca as fi fost român sau ca ar fi rasist asa cum a aparut în presa franceza, ci la simplul fapt ca eu nu am avut sanse sa joc si mi-ar fi fost mai usor daca as fi fost jucator francez. În acest fel si adaptarea mea ar fi fost mai rapida acolo, din toate punctele de vedere. Îmi pare rau ca vorbele mele au fost gresit întelese, nu am intentionat sa-i jignesc pe cei de la Evian si în special, pe antrenorul Pascal Dupraz. Referitor la parerile unor antrenori, asa cum am observat ca au aparut în presa, cred ca dânsii nu sunt în masura sa analizeze situatia, nefiind pusi la curent cu aceasta. Pe aceasta cale vreau sa le multumesc celor de la Evian ca mi-au dat sansa sa joc într-un campionat atât de important, cum e cel francez, si sper sa revin mult mai puternic acolo dupa împrumutul meu la Pandurii”, a declarat Nistor.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dan nistor scandal evian ligue 1
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1574 (s) | 23 queries | Mysql time :0.012985 (s)