News Flash:

Va fi spectacol! Trei zile de tenis pentru amatori la arenele CFR Iasi

11 Iunie 2015
553 Vizualizari | 0 Comentarii
În perioada 12-14 iunie, arenele de tenis CFR Iasi, din Soseaua Nationala nr. 7-9, gazduiesc o noua competitie de tenis pentru amatori, din cadrul circuitului la nivel national "Tenis Partener". Cupa CFR Iasi, din categoria "SILVER", cuprinde întreceri de simplu (pentru nivelurile de clasificare 5, 6 si 7) si dublu (pentru nivelul 6). Directorul de turneu este antrenoarea Raluca Aghion.

La nivelul 5 va fi un tablou principal de "16", primii favoriti fiind Ionut Ailenei (cap de serie nr. 1), Dorin Scraba (2), Gheorghe Grecu (3) si Cristian Mihai Iacob (4). La nivelul 6 va fi la fel un tablou principal de "16", primii favoriti fiind Diana Iacob (1), Constantin Nicuta (2), Mihai Ciceu (3) si Lilian Vernica (4). La nivelul 7 vor fi 12 tenismeni în concurs, împartiti în 4 grupe preliminare, unde se va juca "fiecare cu fiecare". Capii de serie sunt Liviu Ciprian Gavril (nr. 1) - grupa A, Radu Razvan Ujica (nr. 2) - grupa B, Alin Focsa (nr. 3) - grupa C si Sebastian Petrariu (nr. 4) - grupa D. Câstigatorii celor patru grupe vor promova în semifinalele turneului, unde se va juca A 1 - D 1 si C 1 - B 1. Va urma apoi finala de la nivelul 7.

În proba de dublu, de la nivelul 6, se va juca pe un tablou principal de "8", principalele perechi favorite fiind Diana Iacob - Cristian Mihai Iacob (nr. 1, tata si fiica) si Gheorghe Paladi - Mihai Buzau (nr. 2).
Intrarea spectatorilor la arenele de tenis CFR Iasi, la aceasta competitie, este libera.

Campionatele Nationale "U 12" se muta la Sibiu

În perioada urmatoare, începând cu 13 iunie, la Sibiu vor avea loc Campionatele Nationale Individuale de Vara la categoria 12 ani, competitie din calendarul FR Tenis, acolo unde CS CFR Iasi va fi prezenta cu doi sportivi, Razvan Aghion (cap de serie nr. 9) - la baieti si Maria Bianca Andrei (cap de serie nr. 10) - la fete, însotiti de antrenorul Vergil Aghion. La fete, tot pe tabloul principal mai este prezenta si Daria Maria Munteanu (nr. 8), de la TC Coreco Iasi. Arbitrul principal va fi Catalin Costas, iar directorul de turneu Marius Vecerdea. Pe tabloul principal masculin + feminin de "64" vor fi 55 jucatori direct acceptati, 8 jucatori veniti din calificari si va fi si un loc de exceptie nationala acordata de catre antrenorii federali (a nu se confunda cu Wild-Card). Formatul tablourilor din calificari M+F va fi de "32", cu 31 jucatori direct acceptati si un loc de exceptie nationala acordata de catre aceiasi antrenori federali.

Doua turnee din calendarul mondial ITF la CFR Iasi

Clubul Sportiv CFR Iasi, în parteneriat cu Primaria Municipiului Iasi si Federatia Româna de Tenis, organizeaza si în acest an doua turnee internationale de tenis de câmp, la arenele CFR Iasi, din sos. Nationala nr. 7-9, în luna iulie - la feminin si luna august - la masculin. Turneele fac parte din calendarul mondial ITF, cu puncte în clasamentele WTA si ATP si se numesc "Circuitul FRT PRO - Trofeul Municipiului Iasi". Ele vor avea premii totale de 10.000 dolari - la feminin si 15.000 dolari - la masculin. Turneele mentionate se vor desfasura în perioadele 4-11 iulie 2015 (la feminin) si 8-15 august 2015 (la masculin).  Finalele vor fi programate în zilele de vineri dupa-amiaza si sâmbata dimineata, astfel: 10 iulie - dublu feminin, 11 iulie - simplu feminin, respectiv 14 august - dublu masculin si 15 august - simplu masculin.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

cfr iasi soseaua nationala tenis amatori tenis partener raluca aghion
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1619 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019459 (s)