News Flash:

Veste SOC! Cluburile din Liga I vor lua mai putini bani din drepturile TV

27 Mai 2015
686 Vizualizari | 0 Comentarii
Steaua Dinamo
Compania Intel Sky Broadcast, detinatoarea drepturilor TV pentru Liga 1, a cerut, în cadrul Adunarii Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, diminuarea valorii contractului pentru transmiterea meciurilor din primul esalon, în sezonul viitor. Presedintele executiv al clubului ASA Targu Mures, Narcis Raducan, a afirmat ca firma care detine drepturile doreste sa achite pentru campionatul viitor aceeasi suma ca pentru editia actuala, fara a plati cota cu care creste valoarea contractului, potrivit întelegerii încheiate în 2014.

"S-a initiat o discutie care va fi foarte mediatizata, pentru ca firma care detine drepturile a propus o diminuare a contractului pe anul viitor. Si fiind vorba de bani, sigur vom avea multe discutii. A ramas sa se stabileasca o zi pentru a se discuta în amanunt acest subiect, apoi vom vedea ce se va decide. Solicitarea dânsilor este ca anul viitor sa ramânem cu aceeasi suma, desi în mod normal ar fi trebuit sa creasca proportional", a declarat Narcis Raducan, dupa AG de luni, care a durat doua ore.

Presedintele CSMS Iasi, Florin Prunea, a afirmat ca gruparile din Liga 1 au primit permisiunea sa studieze contractul prin care au fost cedate drepturile TV. El a adaugat ca reprezentantii Intel Sky Broadcast doar au informat, marti, membrii AG de solicitarea de diminuare a contractului, apoi vor face o cerere oficiala în acest sens.

"Nu s-a hotarât nimic, urmeaza sa avem o noua Adunare Generala. Documentul pe care l-am primit de la firma care detine drepturile este doar o informare, urmeaza sa primim un document oficial, iar acela sa fie supus la vot. Fiecare club a primit ok-ul sa vina sa consulte contractul, pentru ca pâna acum au fost foarte putini care au avut acces la acest document. Firma care a cumparat drepturile TV a spus initial ca primul lucru care este obligatoriu este schimbarea sistemului competitional si uite ca s-a schimbat. Eu zic ca trebuiau sa se tina de cuvânt. Nu pot sa spun cu cât solicita dânsii diminuarea contractului. Este confidential", a spus Prunea.

Liga Profesionista de Fotbal a anuntat, la 4 martie 2014, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga 1. Conform contractului, Liga Profesionista de Fotbal trebuie sa încaseze de la Intel Sky Broadcast suma neta de 27,5 milioane de euro pe sezon, în cei cinci ani. La aceasta suma se adauga un milion de euro pentru Cupa Ligii. În plus, LPF primeste o suma egala cu 20 la suta din veniturile nete din publicitate, care vor fi obtinute de catre televiziunile ce transmit meciurile din Liga 1.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

liga 1 narcis raducan valoarea contractului florin prunea
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1714 (s) | 26 queries | Mysql time :0.015522 (s)