News Flash:

Tenis

Victoria Azarenka a spulberat-o pe Sarapova in finala la Australian Open si a devenit nr. 1 mondial

28 Ianuarie 2012
514 Vizualizari | 0 Comentarii
azarenka cu trofeul la melbourne
Victoria Azarenka din Belarus, cap de serie nr.3, a caştigat proba de simplu feminin din cadrul Openului de tenis al Australiei, învingand-o în două seturi, 6-3, 6-0, pe rusoaica Maria Şarapova, în finala disputată sambătă la arena Melbourne Park.

In varstă de 22 ani, Azarenka a obţinut, cu această ocazie, primul titlu de Mare Şlem din cariera sa, succes care îi asigură, totodată, accederea pe prima poziţie a clasamentului celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii. Ea o va detrona, începand de luni, pe daneza Caroline Wozniacki, actualul lider al ierarhiei WTA.

Pentru Şarapova (24 ani), aceasta este a doua înfrangere suferită într-o finală de Mare Şlem în ultima jumătate de an, după ce s-a înclinat anul trecut la Wimbledon în faţa cehoaicei Petra Kvitova. In cazul unui succes la Melbourne, rusoaica ar fi revenit pe prima poziţie a clasamentului WTA, pe care a ocupat-o ultima oară în iulie 2008, însă va trebui să se mulţumească acum doar cu locul 3, după Azarenka şi Kvitova.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

melbourne park
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1847 (s) | 34 queries | Mysql time :0.052709 (s)