News Flash:

Viorel Simion ii da la ficat mexicanului Riovalle

7 Februarie 2012
1389 Vizualizari | 0 Comentarii
Viorel Simion si Edgar Riovalle
Boxerul Viorel Simion este convins ca îsi va pastra centura în meciul pe care îl va disputa joi, în cadrul Galei Invincibilii 6, la categoria pana, versiunea WBC, pentru titlul international, în compania sportivului mexican Edgar Riovalle.

"Sunt convins ca centura nu va pleca de la mine. Sunt pregatit foarte bine si nu am cum sa pierd aceasta centura. Am vazut o repriza cu el boxând, e un sportiv cu o experienta mai mare decât a mea, dar eu sunt mai bine cotat, am si meciurile de la amatori si nu am cum sa pierd acest meci. Nu stiu câta forta are Riovalle în pumni, eu niciodata nu m-am bazat pe forta, ci mai mult pe tehnica. Lovitura tare vine atunci când esti relaxat. Eu sunt pregatit pentru 12 reprize, dar sper sa vina KO-ul. Mexicanii duc foarte bine loviturile în barba, la ficat se îndoaie mai repede, ma voi axa pe asta", a declarat Simion, în cadrul unei conferinte de presa.

De cealalta parte, Edgar Riovalle s-a caracterizat ca fiind un boxer experimentat, cu o forta a pumnului la care Viorel Simion nu va rezista: "Am venit în România sa câstig si sper ca ma voi întoarce cu titlul de campion înapoi. Sunt foarte pregatit, am participat la 50 de meciuri ca profesionist si sunt convins ca voi câstiga. Chiar daca stiu ca Viorel este pregatit, eu sunt un luptator mexican si sunt pregatit sa-l înfrunt. Nu am mai vazut atâta zapada, Mexic este o tara mai calduroasa. Am luat si acest aspect în considerare si îmi doresc sa devin campion. Simion este un boxer bun, cu o tehnica buna, dar când va simti puterea pumnilor mei nu va rezista".

Gala Invincibilii 6, care va avea loc, joi, la Sala Rapid, va mai cuprinde alte patru meciuri de box profesionist si patru de box amator:

Bogdan Dinu - Mohammed Ali (Germania) la categoria grea;
Ronald Gavril - Andreij Loginovs (Lituania) la categoria supermijlocie;
Razvan Cojanu - Bekim Pagga (Germania) la categoria grea;
Corina Carlescu (CS Cotnari Scorpions) - Aleksandra Petrova (Bulgaria) la categoria semi-musca;
Razvan Andreiana - Marin Alexandru (CFR CSS Unirea Iasi) la categoria 56 kg;
Ionut Gheorghe - Georgian Popescu la categoria olimpica 69 kg;
Steluta Duta - Mariana Raducanu la categoria olimpica 51 kg;
Luminita Turcin - Diana Gherghel la categoria olimpica 75 kg.

Gala va începe la ora 19.00, intrarea spectatorilor fiind gratuita.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

wbc titlul international edgar riovalle bogdan dinu ronald gavril
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1555 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017599 (s)