News Flash:

Webber îl poate învinge pe Vettel în 2012

14 Februarie 2012
523 Vizualizari | 0 Comentarii
Webber si Vettel
Dietrich Mateschitz sustine ca Mark Webber este capabil sa-l învinga pe Sebastian Vettel în sezonul 2012. Dietrich Mateschitz, patronul Red Bull Racing, a reiterat faptul ca actuala campioana mondiala nu va utiliza ordine de echipa în sezonul 2012, chiar daca acestea au devenit legale prin regulament.
In plus, omul de afaceri austriac nu exclude ipoteza ca Mark Webber sa revina în forta dupa un sezon 2011 în care a obtinut o singura victorie si sa-l învinga pe coechipierul sau Sebastian Vettel, care si-a adjudecat deja doua titluri mondiale consecutiv. "Atitudinea noastra nu s-a schimbat, nu exista ordine de echipa. Totul începe din nou de la zero, pentru amandoi. Este dificil de spus (n.r - care dintre ei va castiga). Dar de ce sa nu fie Webber? Sunt curios sa stiu cat de greu, dificil sau imposibil va fi pentru Vettel sa-si apere dominatia", a declarat el pentru publicatia austriaca Kleine Zeitung.
Presa internationala speculeaza ca Red Bull Racing ar putea fi dezavantajata de noul regulament tehnic pentru sezonul 2012 în privinta sistemului de evacuare, punctul forte al echipei în ultimii ani. Totusi, Mateschitz considera ca Red Bull va fi capabila sa-si pastreze un avantaj competitiv în fata rivalilor de la Ferrari si McLaren. "Concurenta ne-a copiat atat de mult anul trecut încat la final avantajul nostru nu mai era acelasi. Dar în ultima cursa tot am avut un mic avantaj si sigur ca transferi asta în anul urmator. Dar testele nu sunt relevante. Fiecare piloteaza cu propriile obiective si planurile pentru a atinge anumite criterii. Dar cred ca echilibrul de forte a ramas acelasi", a mai precizat el.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

dietrich mateschitz mark webber sebastian vettel ferrari mclaren
Distribuie:  
Loading...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1576 (s) | 35 queries | Mysql time :0.018443 (s)