News Flash:

Ziua revansei pentru Catalin Morosanu

16 Iulie 2011
2330 Vizualizari | 0 Comentarii
Catalin Morosanu
Patru ani au trecut de cand Stefan Leko l-a invins la puncte pe ieseanul Catalin Morosanu. Acum insa, luptatorul de la CS Cotnari-Scorpions Iasi are sansa revansei, in cea mai tare gala de K1 gazduita in ultimii ani in Romania. Meciul vine ca o revansa a luptei din 2007, de la Bucuresti, atunci cand fostul campion din Las Vegas si multiplu finalist K1 s-a impus categoric în fata lui Morosanu (neînvins în 2011). "Am progresat foarte mult fata de 2007, cand am pierdut în fata lui Leko. Sa fie convins ca de data aceasta va avea în fata un alt Morosanu. Cu siguranta va fi o lupta grea, dar eu vad o victorie a mea la puncte. Leko va pleca batut din Romania. Nu pot promite ca-l fac KO si nici nu mi-am propus asta, pentru ca Leko nu este un luptator caruia sa-i dai KO asa de usor. Vreau doar sa fac un meci mare si sa demonstrez ca am progresat si ca am acumulat experienta in ultimii ani", anunta "Moartea din Carpati". "O sa-i remodelez fata lui Morosanu", a sunat replica lui Leko (palmares 66-25-1), cel care în urma cu o luna, la Geneva, a pierdut la puncte ciocnirea cu francezul Jerome LeBanner.
Tot în cadrul galei de pe litoral, americanul Mighty Mo va urca în ring în semifinala "piramidei" cu croatul Brestovac, iar Leonard Doroftei va fi unul dintre invitatii speciali ai evenimentului organizat de promotorul Edi Irimia.
La fel de importanta va fi gala de la Constanta si pentru Sebastian Ciobanu, cel de-al doilea reprezentant al clubului Cotnari Scorpions. Sebi va boxa in cadrul unei piramide, iar daca va castiga cele doua meciuri, va avea asigurat biletul pentru Las Vegas, unde isi vor da intalnire toti castigatorii de piramide din acest an. "In primul meci voi lupta cu olandezul Ismael Londt, un adversar puternic, de peste 100 kg, care de curand l-a invins pe Lascenko. Va fi greu, pentru ca adversarul a fost schimbat recent, dupa ce mi-am fixat planul de pregatire. La un moment dat am vrut sa renunt, dar am decis, in cele din urma, sa lupt. Este a saptea piramida pentru mine si sper sa o castig pentru a ajunge la Las Vegas", a precizat Sebi Ciobanu, care, daca va trece de Londt, va lupta cu Mighty Mo (USA) sau Mladen Brestovac (Croatia).
Antrenorul celor doi, Mihai Constantin, asteapta de la elevii sai trei victorii pe litoral. "Sebastian si Catalin s-au pregatit foarte bine in ultima perioada si sunt convins ca vor face meciuri bune si vor obtine victorii. Sper ca Sebastian sa castige piramida si sa ajunga acolo unde isi doreste orice luptator de K1, la Las Vegas, iar in ceea ce-l priveste pe Morosanu, sunt convins ca poate sa-l invinga pe Stefan Leko, care il va avea in colt pe campionul mondial Peter Aerts", a spus Mihai Constantin.

Iata programul galei Super Kombat de la Constanta:

1. Marian Iordan vs Carter Williams - meci de rezerva pentru piramida
2. Semifinala 1 a piramidei: Sebastian Ciobanu vs Ismael Londt (Olanda)
3. Semifinala 2 a piramidei: Mighty Mo (USA) vs Mladen Brestovac (Croatia)
4. Alex Tropimov vs Mihai Barbu
5. Bogdan Stoica vs Hakan Aksoi
6. Andrei Stoica vs Henriques Zowa
7. Benjamin Adegbuyi vs Joaquin Thomas
8. Catalin Morosanu vs Stefan Leko
9. Finala Piramidei: Castigator semifinala 1 vs Castigator semifinala 2.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - Sport.BZI - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1452 (s) | 35 queries | Mysql time :0.016725 (s)